1. „Toacă” este acuzat că a făcut campanie electorală pentru PD-L şi PSD, atât la alegerile parlamentare, cât şi la alegerile europarlamentare


Săptămâna trecută, în cursul zilei de joi, 16 iulie 2009, la sediul PNL Argeş a avut loc o întâlnire a Biroului Politic Judeţean cu Biroul Politic Local al PNL Berevoeşti, cu primarul comunei, Gigi Fănel Proca, şi consilierii locali PNL, în vederea unei analize a activităţii BPL Berevoeşti. În urma discuţiilor, Biroul Politic Judeţean al PNL Argeş a luat hotărârea de suspendare, pentru un an, din PNL, a primarului comunei Berevoeşti, Gigi Fănel Proca.

Mai multe despre ce s-a întâmplat la acea şedinţă am aflat de la viceprimarul de la Berevoeşti, Ion Lăcău. Acesta este coleg de partid cu Gigi Fănel Proca, zis „Toacă”, însă neînţelegerile dintre cei doi, dublate de încercarea primarului de a-l înlătura pe secundul său, prin intermediul Consiliului Local, sunt arhicunoscute. 

„Joi, la Şedinţa de Birou Executiv a PNL s-a pus în discuţie problema domnului primar, de suspendare a susţinerii politice din partea partidului. Dânsul a fost prezent la şedinţă, dar a plecat din sală înainte de hotărârea finală. Primarului i-a fost retrasă susţinerea politică a PNL, din cauză că a făcut campanie electorală pentru PD-L şi PSD, atât la alegerile din toamnă, cât şi la alegerile europarlamentare. Din această cauză, domnul Miuţescu a spus că, atâta timp cât nu luptă pentru noi şi nu luptă pentru partid, îi va fi suspendată susţinerea politică. Altă problemă gravă pe care a făcut-o: a vrut să-şi angajeze consilier personal, un domn de la PD-L, Cornel Chiţu. Timp de cinci ani, Proca s-a judecat cu acest om. Proca a schimbat 4 viceprimari, a vrut să mă schimbe şi pe mine, eu fiind la cincilea, dar nu a găsit motiv întemeiat. În mandatul 2004 - 2008, Cornel Chiţu a fost desemnat viceprimar şi a fost demis de primarul Proca. Atunci, Cornel Chiţu a dat în judecată Primăria şi a câştigat, Primăria fiind obligată să plătească 200 milioane (lei vechi) din bugetul local. După opt luni, Proca l-a chemat să se întoarcă la Primărie. Chiţu a cerut cheltuieli de judecată de 500 milioane (lei vechi). Primarul Proca, ca să nu mai plătescă, s-a gândit să-l angajeze pe Chiţu consilier personal. Consiliul nu a fost de acord, mai ales că există un ordin guvernamental care interzice angajarea de funcţionari publici pe anul 2009, plus că Primăria nu are bani. Astfel, Consiliul a îngheţat angajările. Cu toate acestea, Primăria are mai multe proiecte în derulare, mai are de plătit unei firme din Târgovişte, care a efectuat cercetări geo pentru proiectul intergrat de asfaltare a unei porţiuni de 3 km, azil de bătrâni, piaţă comunală şi mobilier pentru Primărie. Primăria îşi va achita conştiincios îndatoriile faţă de cetăţeni, fiind în slujba cetăţenilor.”, ne-a povestit Ion Lăcău cum cum au stat lucrurile în privinţa lui Gigi Fănel Proca.

Reamintim că primarul pune la cale un referendum pentru desfiinţarea Consiliului Local, drept „pedeapsă” pentru faptul că n-a votat în favoarea înlăturării lui Lăcău din funcţia de viceprimar.


     2.   Biroul Judetean al PNL a amanat joi seara decizia cu privire la excluderea consilierului lui Andrei Gerea,  Mihai Petre. Liderii liberali au decis insa suspendarea pe un an a primarului de la Berevoiesti, Gigi Fanel Proca. Cel supranumit Toaca bani, tine cu tot dinadinsul sa organizeze un referendum- si a si inceput procedurile in acest sens- pentru dizolvarea Consiliului Local. Ulterior, ar urma sa fie organizate alegeri anticipate. Se pare ca in spatele intentiilor primarului se afla si interesul PSD de a obtine totusi in comuna majoritatea in aparatul legislativ, dar si de a avea primar pana in 2012. In perioada in care este suspendat, Fanel Proca nu poate sa treaca la alt partid, pentru ca risca sa-si piarda mandatul de primar.