Ultima şedinţă extraordinară a Consiliului Local din comuna Berevoeşti s-a desfăşurat miercuri, 12 august. Această întrunire a aleşilor a fost convocată de primarul Gigi Fănel Proca, care, de altfel, nu a onorat-o cu prezenţa. Şedinţa nu a fost întru totul legală, din mai multe motive: primarul nu a fost prezent, el fiind convocatorul, Consiliul nu a fost anunţat de acesta, decât cu 27 de ore înainte, iar în lege scrie că trebuia anunţat cu cel puţin 5 zile înainte şi consilierii n-au apucat să le studieze documentaţia cum a trebuit, lucru care se întâmplă destul de des cu aceste şedinţe de Consiliu. Din nouă puncte care trebuia dezbătute, doar două s-au definitivat, celelalte fiind suspendate, din cauză că nu au fost documentate cum a trebuit. Această ilegalitate este doar una dintre multe altele de care primarul este învinuit. Consilierii spun că acesta stă la Primărie doar 5 minute, semnează condica pentru 3 zile şi pleacă, nu răspunde solicitărilor cetăţenilor, foloseşte fondul de rulment după bunul său plac, nu se ocupă de calitatea lucrărilor în derulare, semnarea în fals a unor documente şi facturi.

„Pe data de 6 iulie, domnul primar a depus la Prefectură un tabel de liste prin care cerea convocarea unui referendum pentru dizolvarea Consiliului Local. Anterior acestei date, pe 16 iunie, în şedinţa ordinară a Consiliului Local, s-a constituit de către acesta, o comisie pentru analizarea şi verificarea numeroaselor abuzuri şi ilegalităţi săvârşite de acest primar, analizarea situaţiei celor şase luni de concediu medical ale acestuia şi dacă primarul mai este apt de a-şi exercita funcţia. Şase luni, dar cu întreruperi, fiindcă dânsul venea cinci minute, semna condica pentru trei zile, pentru o săptămână şi pleca şi alte acuze şi ilegalităţi aduse la cunoştinţa noastră de către cetăţeni. În momentul în care dânsul a văzut că s-a întocmit această comisie, a început să ne şantajeze cu organizarea acestui referendum şi, în felul acesta, să renunţăm la această comisie prin care dădeam în vileag abuzurile sale. Noi nu ne-am lăsat intimidaţi şi dânsul a trimis, pe 6 iulie, la Prefectură acel act. Noi ne-am dus a doua zi  la Primărie, la Câmpulung, unde domnul prefect ţinea acea zi de audientă. I-am prezentat situaţia privind constituirea acestei comisii, i-am povestit despre abuzurile şi ilegalităţile săvârşite de primar până la acea dată şi ne-am legat şi de lista întocmită pentru referendum. Domnul prefect ne-a sugerat că ne este teamă de referendum, cu ce ne-ar împiedica referendumul, că să strângem şi noi semnături pentru demiterea primarului. Noi i-am adus la cunoştinţă că strângerea acestor semnături s-a făcut în mod ilegal, cu foarte multe falsuri, dar nu aveam certitudinea, pentru că nu aveam acele tabele şi, în baza legii transparenţei, am cerut domnului prefect să ni se pună la dispoziţie. Iar dânsul a spus că, după ce le verifică corpul de control al Prefecturii, cei de la Evidenţa Populaţiei o să ni le pună la dispoziţie. Drept pentru care, o săptămână mai târziu, văzând că nu primim niciun răspuns de la dânsul, am făcut o cerere semnată de către opt consilieri, PNL, PSD şi PDL, prin care ceream să ni se pună la dispoziţie aceste tabele cu semnăturile cetăţenilor. În acelaşi timp, am făcut şi o plângere la Parchet, prin care aduceam la cunoştinţă că strângerea acestor semnături a fost făcută ilegal, prin punerea în eroare a cetăţenilor. A rămas să primim răspuns de la ambele instituţii. Parchetul s-a sesizat, a trimis Poliţia la noi, am discutat, am făcut declaraţii, cei de la Poliţie au luat declaraţii şi de la cei care au strâns semnăturile, însă de la prefect nu am primit niciun răspuns. Pe 22 iulie, prefectul a trimis o comisie de verificare. Verificarea s-a făcut superficial, cu noi, consilierii, fără a discuta cu nimeni. Până la urmă, am dispus de acele tabele cu semnăturile cetăţenilor şi ne-am dat seama că erau oameni care au semnat de două ori, oameni care aveau nume diferite, dar acelaşi cod numeric personal, oameni care, în perioada respectivă, nu erau în localitate, semnături date de acelaşi pix şi care erau identice şi multe altele.”, ne-a declarat Robert Badea, preşedintele Consiliului de Abuzuri.

Aceeaşi declaraţie o susţine şi preşedintele PNL Argeş, Adrian Miuţescu. Acesta a prezicat: „Nu ştiu dacă se face referendum sau nu, această treabă trebuie decisă de Prefect, pentru că asta intră în atribuţiunile dânsului. Motivele sunt următoarele: acolo între Consiliul Local şi primar a apărut un conflict. Primarul a încercat de câteva ori să schimbe viceprimarul, iar viceprimarul era susţinut de majoritatea consilierilor şi nu a reuşit lucrul acesta. Pentru că vicele nu mai executa ordinele primarului, ba mai mult, era o serie întreagă de probleme pe care viceprimarul le-a sesizat, nefiind oportune pentru localitate, nefiind în regulă şi refuzând să semneze, plus că a fost plecat în concediu medical şi consilierii, considerând că nu există motive pentru schimbarea viceprimarului, la şedinţele respective, au respins de pe ordinea de zi propunerea primarului. Atunci a început să strângă semnături pentru dizolvarea Consiliului Local, dar aici este problema, pentru că, atunci când au semnat, unora nu li s-a spus pentru ce semnează. Le-a spus primarul că vrea să facă un pod, că vrea să asfalteze pe nu ştiu unde, iar altă neregulă este aceea că unii dintre ei au semnat pentru mai multe persoane, au dat semnături în fals şi chiar unii dintre ei care erau trecuţi erau decedaţi. Aceste lucruri au fost sesizate de acei consilieri, aceştia au adus la cunoştinţa prefectului şi au făcut şi o plângere la Parchet pentru fals, uz de fals, abuz în serviciu şi mai multe. Prefectul, din punct de vedere politic, şi de interes, să zicem, având în vedere că majoritatea consilierilor sunt PNL-işti, ar avea interesul să se facă acest referendum, pentru că ar schimba majoritatea din Consiliu. Se pare că primarul, nemaifiind la PNL, în felul acesta, negociază atât cu PD-L-ul, cât şi cu PSD-ul, un viitor al lui pentru candidatura viitoare. Şi atunci, să spunem aşa, ar fi în interesul primarului, dar şi în al celorlalţi schimbarea situaţiei de fapt. Numai că cei de acolo cred eu că au dreptate, sunt nişte oameni serioşi, şi ca să ceri schimbarea consilierilor, trebuie să ai un motiv, nu numai că au o părere contrară cu tine ca primar. ”
Se pare că atmosfera este foarte încordată în această comună. În spatele acestui circ se crede că sunt anumite jocuri politice bine gândite şi bine stabilite. Rămâne de văzut dacă prefectul va da câştig de cauză primarului, care se pare că vrea să-şi facă intrarea de pe acum pe listele PDL-ului sau PSD-ului sau va da câştig de cauză consilierilor care i-au adus dovezi clare despre ilegalităţile acestui primar.